Iată o scurtă poveste al cărei final m-a pus pe gânduri în legătură cu felul în care am putea să fim mai eficienți când îi învățăm pe copii: să-i educăm cu bunăvoința și cu înțelegerea pe care o avem dacă ne punem în locul lor sau dacă le vorbim despre lucruri pe care noi înșine le-am trăit.
Mâncătorul de curmale
 |
| Nicolae Tonitza - Mamă cu copil |
„O femeie veni cu băiețelul ei la înțeleptul Ali și spuse: „Fiul meu suferă de o problemă serioasă. Mănâncă curmale de dimineața până seara. Dacă nu-i dau deloc curmale, țipă de-și scuipă plămânii. Ce să mă fac? Te rog, ajută-mă.”. Înțeleptul Ali se uită binevoitor la copil și spuse: „Buna mea femeie, du-te acasă și întoarce-te mâine la aceeași oră.” A doua zi, femeia și fiul ei erau în fața lui Ali. Marele învățător îl luă pe băiat în poala sa, îi vorbi prietenos și, în cele din urmă, îi luă curmalele din mână și zise: „Fiule, gândește-te totdeauna la cumpătare. Sunt și alte lucruri care au gust bun.” Cu aceste cuvinte, îi lăsă pe mamă și pe copil să plece. Femeia, care era oarecum nedumerită, întrebă: „Mare învățător, de ce nu ai spus asta ieri? De ce a trebuit să facem a doua oară calea lungă spre tine?” „Buna mea femeie, răspunse Ali, ieri nu i-aș fi putut spune convingător fiului tău ceea ce i-am spus azi, pentru că, ieri, eu însumi am savurat dulceața curmalelor.” (din Nossrat Peseschkian, Povești orientale ca instrumente de psihoterapie, Editura TREI, 2005)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu