Și altfel despre inteligență

Moto: „Oricine poate deveni furios – e simplu. Dar să te înfurii pe cine trebuie, cât trebuie, când trebuie, pentru ceea ce trebuie și cum trebuie – nu este deloc ușor.” (Aristotel)

Sursa: Fhsc.salford.ac.uk

    Furia este, cum toată lumea știe, o emoție puternică ce angrenează corpul (ne înroșim, ne bate inima mai tare, ne încordăm) și întunecă rațiunea (spunem și facem lucruri pe care apoi le judecăm drept exagerate sau necontrolate). Verbul „trebuie” însă, completat de toate acele cuvinte ale relativității și nuanțelor „pe cine”, „cât”, „când”, „ceea ce” și „cum”, ne trimite cu gândul la controlul exercitat de gândire: adică la ceea ce alegem să facem când ne folosim clar rațiunea. Această scurtă analiză a citatului folosit drept moto este, de fapt, o introducere în prezentarea conceptului de inteligență emoțională. Explicat și argumentat științific de către Daniel Goleman, în cartea cu același nume, acest concept a revoluționat felul în care psihologii văd astăzi dezvoltarea personalității umane și educația.Ce înseamnă inteligența emoțională? Despre ce fel de deșteptăciune este vorba în asocierea acestor doi termeni incompatibili pentru mulți oameni? Conflictul vechi dintre rațiune și simțire pare să fie rezolvat cu date științifice furnizate de neurologie și psihologie. El a evoluat într-un „pact” propus de sintagma „inteligență emoțională”.  Aceasta este o capacitate mintală complexă care include următoarele abilități: 

• cunoașterea emoțiilor și sentimentelor personale
• stăpânirea acestora
• automotivarea
•  recunoașterea și înțelegerea emoțiilor și a sentimentelor în ceilalți (empatia)
• crearea și menținerea relațiilor pozitive cu ceilalți.

Așadar, inteligența emoțională are o triplă componentă de autocunoaștere (competența emoțională): conștientizarea de sine (mai țineți minte dictonul antic, dar atât de actual ”Cunoaște-te pe tine însuți”?), autocontrolul emoțional și motivarea de sine. Dar, fapt important pentru ființele sociale care suntem, inteligența emoțională include și o dublă competență socială: a înțelege ce simt ceilalți și, în consecință, a deprinde buna relaționare cu ei, în ciuda diferențelor de opinie sau de roluri.

Să fii inteligent emoțional înseamnă să îți poți folosi gândirea (adică să înveți să înțelegi, să discerni și să decizi) pentru a face față mai bine atât propriilor sentimente și impulsuri cât și emoțiilor și impulsurilor celorlalți. E un fel de istețime și agerime folositoare pe teritoriul plin de obstacole al vieții afective și al relațiilor umane. Această deșteptăciune a inimii, cum îmi place să numesc inteligența emoțională, se poate educa. E foarte importantă învățarea, la fel ca și în cazul dezvoltării intelectului, de aceea în unele medii educaționale se vorbește despre „alfabetizarea emoțională” pe care programele școlare ar trebui să pună mai mult accentul.

Se pare că în viața reală IQ-ul ridicat (coeficientul de inteligență măsurat de teste) nu este o garanție sigură a succesului și a bunăstării personale. Ceea ce contează însă mai mult, pe lângă un IQ mediu sau chiar sub medie, sunt alte capacități emoționale și sociale  pe care școala și societatea ar putea să le formeze, dacă s-ar schimba prioritățile. Aceste abilități ar fi: autocunoașterea, autocontrolul, automotivarea, înțelegerea și motivarea celorlalți, respectul, cooperarea, rezolvarea de probleme reale la nivel relațional sau social. Astfel, cu uneltele inteligenței emoționale am putea educa mai ușor ceea ce pare azi de neînțeles și de nestăpânit, am putea găsi soluții la dificultăți din ce în ce mai mari cu care ne confruntăm în școli (precum lipsa motivației de a învăța și violența).

Iată, în final, și un fragment din cartea „Inteligența emoțională” a lui Goleman, care susține ideea de mai sus: „Acestea sunt vremuri în care structura societății pare a se descâlci cu o viteză mai mare ca niciodată, acum când egoismul, violența și sărăcia spiritului par să își aibă rădăcinile în bunătatea vieții noastre comune. Iată un argument pentru importanța inteligenței emoționale, element esențial al legăturii dintre sentimente, caracter și instincte morale. Există tot mai multe dovezi că aptitudinile fundamental etice din viață își au originea în capacitățile emoționale pe care le au la bază. (...) Capacitatea de a controla impulsurile stă la baza voinței și a caracterului. În mod similar, rădăcina altruismului se găsește în empatie, în capacitatea de a citi emoțiile celorlalți: a nu simți nevoia sau disperarea celuilalt înseamnă o lipsă de afecțiune. Și dacă există două atitudini morale de care timpurile noastre ar avea nevoie, ele sînt cu siguranță autoînfrînarea și compasiunea.” (Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Editura Curtea Veche, 2001)