Povestea de duminică - O mamă, o fiică și o listă

Povestea de mai jos vine, ca și povestea de duminica trecută, tot în continuarea articolului precedent, de data aceasta despre adaptarea la școală a copiilor de clasa a V-a.

„Chrissie, cum îi spuneau prietenii, era o elevă bună. Poate că nu era cea mai bună din clasă, dar era departe de codași și întotdeauna îi plăcuse să meargă la școală. Astfel, părinții ei au fost luați prin surprindere când a început să spună că nu mai voia să meargă la școală. Era prea mică pentru a părăsi școala, și părinții aveau speranțe mari că va merge la facultate. Sigur, era destul de deșteaptă. Dar Chrissie a început să doarmă mai mult, tărăgăna pregătirile de a merge la școală și părinții ei simțeau că trebuiau să o împingă din ce în ce mai mult de la spate.

- Ce se întâmplă? a întrebat-o mama ei în cele din urmă.

- Unii copii se iau tot timpul de mine, a mărturisit Chrissie, Ori se iau tot timpul de mine, ori mă ignoră complet. Mă tachinează tot timpul din cauza aparatului dentar pe care mi l-am pus în vacanța trecută. Spun că mă dau bine pe lângă profesori. M-am săturat, a spus ea furioasă.

- Poate ar trebui să merg să vorbesc cu directorul,  a spus mama ei.

Chrissie s-a opus, era îngrozită.

- Asta ar înrăutăți lucrurile. Atunci copiii chiar ar avea cu ce să mă necăjească. Știa că asta chiar nu i-ar fi oprit să facă ce făceau oricum fără știrea profesorilor.

Mama lui Chrissie a trebuit să înțeleagă că probabil avea dreptate. Nu i-ar fi oprit și probabil i-ar fi făcut probleme și mai mari. Întrebându-se ce altceva putea face, s-a dus și a luat o coală de hârtie și un pix și i le-a dat lui Chrissie, spunând:

- Scrie o listă cu numele tuturor colegilor tăi de clasă.

- Doar nu mă pui să-i scriu pe cei care mă necăjesc pentru ca apoi să te duci cu lista la director, nu?

- Nu, a zis mama ei. Îți promit că nu. Tu scrie o listă cu cei numele tuturor și îți voi explica ce să faci mai departe.

Chrissie era curioasă, dar și un pic bănuitoare, însă până la urmă a scris lista pe care o ceruse mama ei. Apoi mama i-a dat un marker galben și a spus:

- Acum vreau să parcurgi lista și să subliniezi numele fiecărui elev care nu se ia de tine.

Curând, Chrissie subliniase toate numele, cu trei sau patru excepții.

- Bine, a spus mama ei, acum, uite un pix roșu. Vreau să te întorci și să încercuiești numele elevilor care de obicei sunt buni și drăguți cu tine.

De unde stătea mama ei, se părea că Chrissie încercuise zece sau doisprezece. Mama ei nu a trebuit să îi interpreteze ceea ce făcuse, și Chrissie nu avea nevoie de o poliloghie pentru a înțelege despre ce e vorba. a doua zi dimineața s-a trezit la timp, a ciripit jovială la micul dejun și a ajuns în stație cu mult înainte de ora venirii autobuzului.” (Din cartea 101 Povești vindecătoare pentru copii și adolescenți, Editura Trei, 2011)