
„Un negustor oriental avea un papagal. Într-o zi, pasărea răsturnă un flacon de ulei. Negustorul se înfurie foarte tare și lovi papagalul peste cap. Din acel moment, papagalul, care înainte păruse foarte inteligent, nu mai putu vorbi. Își pierdu penele de pe creștet și, în curând, deveni chel. Într-o zi, în timp ce stătea pe un raft de cărți, în încăperea destinată afacerilor stăpânului său, în magazin intră un client chel. La vederea omului, papagalul deveni extrem de agitat. Bătând din aripi, sări primprejur, țipă și, spre surprinderea tuturor, își redobândi, în cele din urmă, vorbirea, spunând: „Și tu ai răsturnat un flacon de ulei și ai fost lovit peste cap, de nu mai ai păr deloc?”
(din Povești orientale ca instrumente de psihoterapie, Editura Trei)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu