Această poveste am ascultat-o spusă de o colegă foarte dragă, ieri, la un curs de formare. Ea a auzit-o la rândul ei de la directoarea Școlii Montessori din București și i-a adăugat o notă personală. Eu acum o dau mai departe și uite așa, lucrurile cu tâlc circulă între noi ... Fiecare îi poate adăuga o notă personală, în funcție de cum o receptează ... eu m-am gândit că cei doi îngeri stau în fiecare om și că acestuia îi revine munca zilnică de reconciliere a lor:
Se spune ca erau odata doi ingeri, care si-au
dorit sa devina oameni. Pentru ca se iubeau, vroiau sa ramana nedespartiti si dupa
ce vor fi sa fie pamanteni. Asa ca s-au dus la Dumnezeu si I-au dus cererea lor.
Dumnezeu le-a raspuns ca daca vor fi pamanteni, unul dintre ei va fi frumos,
iar celalalt urat. Vor putea ei sa fie nedespartiti si atunci?... Auzind asa,
unul dintre ingeri s-a intristat, pentru ca frumusetea insemna mult pentru el
si nu isi imagina ca ar putea fi altfel decat frumos. Ca sa ii alunge mahnirea,
ca sa biruiasca iubirea, prietenul sau a cerut sa i se dea lui uratenia. Si asa
s-a intamplat.
Celor doi li s-a indeplinit dorinta. Au
devenit oameni: unul sters, pamantiu, urat. Celalalt: diafan, placut la vedere,
foarte frumos. Insa, de cum au coborat
pe pamant, cel frumos a uitat tot: istoria lor, juramintele, l-a uitat pe
celalalt. Nu l-a mai recunoscut pe prietenul sau. Si nici sa il cunoasca nu isi
dorea: pentru ca era urat… Acesta din urma tanjea sa se apropie de el, incerca sa
faca lucruri impreuna, sa ii vorbeasca, sa ii intre in gratii, dar degeaba.
Prietenul sau il ignora sau il respingea. Inima lui se frangea in fiecare zi,
ca o aripa de inger.
Intr-o zi, cu ultimele puteri, omul cel
pamantiu s-a apropiat de chipesul sau prieten si i-a cerut ceva. L-a rugat fierbinte
sa ii ofere numai 5 minute din viata
lui, in care sa ii spuna o poveste. In schimb, i-a fagaduit ca apoi il va lasa
in pace.
-
Pentru
cat timp? intreba cel placut la vedere, cu ochii stralucitori ca focul.
-
Pentru
tot restul zilelor noastre pe pamant, ii raspunse celalalt, cu sufletul greu ca
plumbul.
-
Bine,
de acord. Dar dupa aceea sa te tii de fagaduinta!
Asa ca omul cel chipes se opri, pentru
prima data in viata lui de pamantean, si il privi pe celalalt cu atentie.
Acesta
radia. Stele ii rasareau in priviri si pe obraz i se uscau boabe de roua. Zambetul
ii inflorea pe chip si din par i se scuturau ghimpii trandafirilor. Sub
privirea celui iubit, obrazul i se albea ca zapada, iar fruntea se netezea
precum pamantul reavan. Valuri de recunostinta il imbracau din cap pana in picioare,
facandu-l diafan ca un fluture alb. Asa cum statea in fata lui, parea un copac
drept si bine infipt in pamant, care cere si ofera ocrotire. Bratele gata sa imbratiseze
pareau crengi pline de rod, iar glasul lui era limpede ca un izvor de munte…
Pamanteanul cel chipes nu il mai vazuse
niciodata asa. De fapt, nu il vazuse niciodata.
-
Cand
ma uit la tine, pot cuprinde cu privirea tot ceea ce iubesc.
Te
rog, spune-mi, care e povestea ta, pe care
tii sa mi-o povestesti?
-
Povestea mea este si povestea ta…
Si astfel,
acesta isi tinu fagaduinta. Ii spuse prietenului sau, pentru prima si
ultima oara, povestea celor doi ingeri, care si-au dorit sa devina oameni si sa
ramana nedespartiti pe pamant…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu