Aud adesea,
printre părinți sau profesori, comentarii binevoitoare ori acuzatoare despre
cum este un copil sau despre “firea” lui. Această fire este numită în
psihologie temperament și are
legătură cu trei aspecte înnăscute, destul de vizibile și de stabile în felul
de a fi al unei persoane. Cele trei aspecte sunt: cantitatea de energie de care dispune persoana, rapiditatea
sau lentoarea cu care acţionează şi reacţionează fizic si psihic, dispoziţia afectivă generală (bine
dispus ori prost dispus). A fi pregătit să recunoști ce tip de temperament are copilul sau "firea" lui, este
un prim pas în a înțelege cum este plămădit copilul din naştere, cât se poate
schimba şi cât nu, cum poate fi ajutat să se dezvolte în acord cu natura lui
proprie. Spre deosebire de caracter, care se formează în timp, temperamentul
este înnăscut, moștenit, precum
culoarea ochilor sau oricare altă caracteristică fizică. Imi place să compar
temperamentul cu „stofa” din care este făcut omul pe dinăuntru. Această stofă
va fi croită diferit de-a lungul vietii, de la persoană la persoană, în funcţie
de mediu şi educaţie. Precum și în funcție de ceva greu de definit de către
psihologie, căruia unii ii spun noroc, soarta, destin, providenta ...
Felul copilului de a fi și de a reacționa la mediu este
vizibil încă
din primele luni de viată. Se spune că unii copii sunt ușor de crescut, solicitând
părinții mai puțin, iar alții greu de crescut, ducând părinții la epuizare. Din
prima categorie fac parte acei bebeluși mai degrabă liniștiți, care ajung rapid
să îşi formeze o rutină în ceea ce privește somnul, hrănirea şi joaca, pe care
nu-i perturbă prea tare schimbările din mediu și care sunt mai mereu bine dispuși.
Din a doua, sunt acei copii neliniștiți, cu multă energie, mai greu de
mulţumit, care plâng mult și au nevoie de mai multa atenție din partea părinţilor.
Se întâmplă de multe ori ca, în aceeași familie, părinții să conștientizeze cât
de diferiți sunt doi frați, încă de când sunt în scutece. Continuând comparația cu stofa din care suntem făcuți,
copiii uşor de crescut par că se mulează mai degrabă ca o mătase, iar cei ce opun
rezistență, îmi amintesc de stofele cu textura mai rigidă, care își păstrează
linia. Fiecare material are frumusețea lui, avantajele și dezavantajele lui. De
exemplu, în cazul copiilor ce se mulează prea mult pe cerințele și dorințele
părinților, riscul pentru ei ar fi să nu își dezvolte suficient autonomia și să
se trezească la maturitate nefericiți că și-au ignorat propriile nevoi și
interese de dezvoltare. Iar pentru ceilalți, dezavantajul ar putea fi că, în dorința lor de a
descoperi și învăța pe cont propriu cum e cu viața, să se expună prea des
riscurilor pe care creșterea le presupune și să învețe mai greu arta relațiilor
sociale.
Psihologii clasifică temperamentul copiilor în funcție de
inhibarea/dezinhibarea și de intensitatea
sau reactivitatea scăzută/ridicată cu care ei răspund emoţional la ceea ce
vine din mediu. Copiii cu
temperament inhibat sunt cei percepuți ca fiind
fricoși ori timizi. În situații noi, nefamiliare, ei intră în stare de alertă,
devin vigilenți și manifestă mai degrabă emoții negative, evită sau se retrag. Ei își fac mai greu prieteni tocmai pentru că, din fire, le vine mai firesc să fie
prudenți decât să ia inițiativa de a interacționa social. Stilul ferm și
autoritar de educatie nu este cea mai potrivită modalitate de a crește acești
copii.
Copiii cu
temperament dezinhibat reacționează în
situații noi explorând mediul și lăsându-se conduși mai mult de emoții pozitive și de impulsivitate. Rareori ei afirmă că le este frică. Sunt cei cărora le este
la îndemână să fie sociabili, să aibă inițiativă. În schimb, le este mai greu
să își concentreze atenția pentru perioade mai lungi de timp. Sunt de multe ori
copii energici, foarte activi, curioși și dornici de nou. Ei percep fermitatea și strictețea mai puțin negativ.
Cât despre reactivitatea
emoţională, ea se referă la cât de intens reacționează emoțional copiii în
diverse situații provocatoare de stres, de neliniște, de frustrare sau doar de
surpriză (de exemplu o serbare, un examen, un concurs, o vizită la doctor, o
notă mică, o critică, un eveniment neașteptat). Unii copii sunt mai emoționați și încep să plângă mai repede, alții, în exact aceeași situație au emoții mai
puțin intense. Unii se liniștesc mai ușor, alții au nevoie de timp.
Intensitatea reacției lor nu este o chestiune de voința sau de intenție, ci mai
degrabă de ceea ce este înnăscut și are o bază fiziologică (activitatea
sistemului nervos). Acești copii cu reacții emoţionale intense au ceva de lucru
cu ei înșiși nu numai în ceea ce privește reglarea emoțiilor, dar și amânarea
unei activități preferate sau acceptarea regulilor și cerințelor adulților.
Adesea,
conflictele dintre părinți sau educatori și copii au la bază tocmai
neînțelegerea acestor diferențe temperamentale dintre copii. Adulților le vine
greu să se abțină de la a face comparații între copii (în cadrul aceleiași
familii sau clase) și să accepte că unele comportamente ale copiilor nu pot fi
modificate tocmai pentru că sunt marca temperamentului. Ei tind să le
interpreteze într-un mod personal, negativ care incriminează copilul ca
persoană și dăunează relației cu el: replici de genul “o face intenționat ca să
mă enerveze” sau “e rău, nu vrea să se schimbe, nu are voință”.
Concluzie: Deși înnăscut, temperamentul copilului poate fi modelat.
Important este ca el să fie înțeles în ceea ce are propriu, iar nu forțat (dintr-un
copil energic ce are nevoie de activitate fizică să vrei să faci un copil liniștit, capabil să se dedice studiului ore în șir, ori dintr-un copil lent și
linștit să îti dorești să iasă un campion la atletism). Mediul în care copilul
creşte, ocaziile pe care le are să își testeze abilitățile și limitele, dragostea și mai ales respectul pe care le primeşte, întâmplările prin care el va trece și reacția lui la ele (în funcție de temperament), toate îi vor forma
personalitatea. E ca şi cum din materialul
cu care copilul vine pe lume el își poate realiza atât de multe veșminte, unele
minunat lucrate, altele chinuite ... Nu o face singur, mai ales la început ... De aceea, e bine să avem grijă, ca adulți, cum
croim sau tăiem sau coasem ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu