sâmbătă, 18 ianuarie 2014

“Firea” copiilor sau câte ceva despre temperamentul lor


Aud adesea, printre părinți sau profesori, comentarii binevoitoare ori acuzatoare despre cum este un copil sau despre “firea” lui. Această fire este numită în psihologie temperament și are legătură cu trei aspecte înnăscute, destul de vizibile și de stabile în felul de a fi al unei persoane. Cele trei aspecte sunt: cantitatea de energie de care dispune persoana, rapiditatea sau lentoarea cu care acţionează şi reacţionează fizic si psihic, dispoziţia afectivă generală (bine dispus ori prost dispus). A fi pregătit să recunoști ce tip de temperament are copilul sau "firea" lui, este un prim pas în a înțelege cum este plămădit copilul din naştere, cât se poate schimba şi cât nu, cum poate fi ajutat să se dezvolte în acord cu natura lui proprie. Spre deosebire de caracter, care se formează în timp, temperamentul este înnăscut, moștenit, precum culoarea ochilor sau oricare altă caracteristică fizică. Imi place să compar temperamentul cu „stofa” din care este făcut omul pe dinăuntru. Această stofă va fi croită diferit de-a lungul vietii, de la persoană la persoană, în funcţie de mediu şi educaţie. Precum și în funcție de ceva greu de definit de către psihologie, căruia unii ii spun noroc, soarta, destin, providenta ...  

Felul copilului de a fi și de a reacționa la mediu este vizibil încă din primele luni de viată. Se spune că unii copii sunt ușor de crescut, solicitând părinții mai puțin, iar alții greu de crescut, ducând părinții la epuizare. Din prima categorie fac parte acei bebeluși mai degrabă liniștiți, care ajung rapid să îşi formeze o rutină în ceea ce privește somnul, hrănirea şi joaca, pe care nu-i perturbă prea tare schimbările din mediu și care sunt mai mereu bine dispuși. Din a doua, sunt acei copii neliniștiți, cu multă energie, mai greu de mulţumit, care plâng mult și au nevoie de mai multa atenție din partea părinţilor. Se întâmplă de multe ori ca, în aceeași familie, părinții să conștientizeze cât de diferiți sunt doi frați, încă de când sunt în scutece. Continuând comparația cu stofa din care suntem făcuți, copiii uşor de crescut par că se mulează mai degrabă ca o mătase, iar cei ce opun rezistență, îmi amintesc de stofele cu textura mai rigidă, care își păstrează linia. Fiecare material are frumusețea lui, avantajele și dezavantajele lui. De exemplu, în cazul copiilor ce se mulează prea mult pe cerințele și dorințele părinților, riscul pentru ei ar fi să nu își dezvolte suficient autonomia și să se trezească la maturitate nefericiți că și-au ignorat propriile nevoi și interese de dezvoltare. Iar pentru ceilalți, dezavantajul ar putea fi că, în dorința lor de a descoperi și învăța pe cont propriu cum e cu viața, să se expună prea des riscurilor pe care creșterea le presupune și să învețe mai greu arta relațiilor sociale. 

Psihologii clasifică temperamentul copiilor în funcție de inhibarea/dezinhibarea  și de intensitatea sau reactivitatea scăzută/ridicată cu care ei răspund emoţional la ceea ce vine din mediu. Copiii cu temperament inhibat sunt cei percepuți ca fiind fricoși ori timizi. În situații noi, nefamiliare, ei intră în stare de alertă, devin vigilenți și manifestă mai degrabă emoții negative, evită sau se retrag. Ei își fac mai greu prieteni tocmai pentru că, din fire, le vine mai firesc să fie prudenți decât să ia inițiativa de a interacționa social. Stilul ferm și autoritar de educatie nu este cea mai potrivită modalitate de a crește acești copii. 
Copiii cu temperament dezinhibat reacționează în situații noi explorând mediul și lăsându-se conduși mai mult de emoții pozitive și de impulsivitate. Rareori ei afirmă că le este frică. Sunt cei cărora le este la îndemână să fie sociabili, să aibă inițiativă. În schimb, le este mai greu să își concentreze atenția pentru perioade mai lungi de timp. Sunt de multe ori copii energici, foarte activi, curioși și dornici de nou. Ei percep fermitatea și strictețea mai puțin negativ. 
Cât despre reactivitatea emoţională, ea se referă la cât de intens reacționează emoțional copiii în diverse situații provocatoare de stres, de neliniște, de frustrare sau doar de surpriză (de exemplu o serbare, un examen, un concurs, o vizită la doctor, o notă mică, o critică, un eveniment neașteptat). Unii copii sunt mai emoționați și încep să plângă mai repede, alții, în exact aceeași situație au emoții mai puțin intense. Unii se liniștesc mai ușor, alții au nevoie de timp. Intensitatea reacției lor nu este o chestiune de voința sau de intenție, ci mai degrabă de ceea ce este înnăscut și are o bază fiziologică (activitatea sistemului nervos). Acești copii cu reacții emoţionale intense au ceva de lucru cu ei înșiși nu numai în ceea ce privește reglarea emoțiilor, dar și amânarea unei activități preferate sau acceptarea regulilor și cerințelor adulților. 

Adesea, conflictele dintre părinți sau educatori și copii au la bază tocmai neînțelegerea acestor diferențe temperamentale dintre copii. Adulților le vine greu să se abțină de la a face comparații între copii (în cadrul aceleiași familii sau clase) și să accepte că unele comportamente ale copiilor nu pot fi modificate tocmai pentru că sunt marca temperamentului. Ei tind să le interpreteze într-un mod personal, negativ care incriminează copilul ca persoană și dăunează relației cu el: replici de genul “o face intenționat ca să mă enerveze” sau “e rău, nu vrea să se schimbe, nu are voință”. 

Există însă și părinți care recunosc că fiecare copil este unic și că nu poți aplica aceleași rețete de creștere în cazul a doi copii, chiar în aceeași familie. E nevoie de deschidere și flexibilitate pentru a înțelege care sunt punctele tari și cele slabe în cazul fiecărui temperament și cum te provoacă pe tine, ca părinte ori educator această combinație unică din copilul pe care îl crești/educi. Cu cât înțelegi mai bine și accepți temperamentul copilului, cu atât poți fi mai inspirat în a găsi căi de a-l modela spre o dezvoltare sănătoasă. 

Concluzie: Deși înnăscut, temperamentul copilului poate fi modelat. Important este ca el să fie înțeles în ceea ce are propriu, iar nu forțat (dintr-un copil energic ce are nevoie de activitate fizică să vrei să faci un copil liniștit, capabil să se dedice studiului ore în șir, ori dintr-un copil lent și linștit să îti dorești să iasă un campion la atletism). Mediul în care copilul creşte, ocaziile pe care le are să își testeze abilitățile și limitele, dragostea și mai ales respectul pe care le primeşte, întâmplările prin care el va trece și reacția lui la ele (în funcție de temperament), toate îi vor forma personalitatea.  E ca şi cum din materialul cu care copilul vine pe lume el își poate realiza atât de multe veșminte, unele minunat lucrate, altele chinuite ... Nu o face singur, mai ales la început ...  De aceea, e bine să avem grijă, ca adulți, cum croim sau tăiem sau coasem ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu