Astă seară am deschis la întâmplare cartea, curioasă să văd ce poveste iese din această „tragere la sorți”. „Câștigătoarea” ne vorbește despre cum se poate aduce o schimbare în circumstanțe dificile, despre locul de unde să începi cu bunătate și compasiune, despre pașii mici care contează, deși nu pare evident:
„Doi băieți se jucau pe o plajă, încercând să vadă cine aruncă piatra mai departe. Erau în vacanță și era plăcut să vadă marea fără valuri dimineața, în special după câteva zile de furtuni sălbatice când marea fusese bătută de un vânt puternic. Valurile turbulente și mareele înalte aduseseră la mal o grămadă de biete creaturi marine. Băieții s-au pomenit mergând printre meduze, melci de mare, stele de mare, crabi și alte mici animale care acopereau plaja ca o pătură muribundă.
La capătul plajei, băieții au observat o fată ce tot intra și ieșea din mare. Curioși să vadă ce făcea, s-au îndreptat în direcția ei. Când s-au apropiat, au văzut că tocmai se apleacă și adună de pe jos una din creaturile marine. O adăposti cu blândețe în palme, intră în apă și îi dădu drumul înapoi în casa ei. Apoi se întoarse pe țărm, ridică altă creatură și o duse cu blândețe înapoi în apă.
Băieții au început să râdă. Era exact genul de chestie prostuță pe care se așteptau să-l facă o fată.
- Hei, au strigat ei, ce faci? Nu pricepi că nu poți să schimbi nimic? Plaja e acoperită cu mii de creaturi moarte sau gata să-și dea duhul. Și au continuat să râdă.
La început, fata a părut să-i ignore. A ridicat o caracatiță ce părea lipsită de viață, a adăpostit-o în palme și s-a întors în ocean, ca și cum băieții nici n-ar fi existat. A așezat caracatița în apă, spălând cu blândețe nisipul și algele care se lipiseră de ea, blocându-i tentaculele. Lăsând mâinile mai jos cu încetineală, i-a permis animalului să simtă mângâierea proaspătă a mării. Acesta și-a întins încet tentaculele, de parcă s-ar fi bucurat să fie din nou acasă. Ca sprijin, mâinile fetei au ținut micul animal până ce acesta a găsit puterea de a se mișca singur. Ea a rămas acolo privind, cu un mic zâmbet pe față datorită plăcerii de a vedea încă o creatură mișcându-se în siguranță.
Numai atunci s-a întors și a călcat pe propriile urme spre țărm. În sfârșit, a părut să-i remarce pe băieții care făceau glume. Privindu-i în ochi, a spus:
- Cu siguranță, pentru ea chiar a fost o schimbare!”
(din 101 Povești vindecătoare pentru copii și adolescenți, Editura Trei, 2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu