Despre copii, de ziua lor

Mâine o să fie 1 iunie şi iarăşi lumea se va opri doar puţin şi doar aparent pentru a celebra copilăria - această noţiune relativ recentă, după spusele istoricilor. Şi în timp ce o parte a lumii se va opri, altă parte a lumii va continua să alerge, să lovească, să uite, să frângă copilăria ... Iar o cu totul altă parte a lumii (cea a cercetătorilor şi a celor ce sprijină viaţa) va încerca să înţeleagă şi să micşoreze urmele pe care le lasă peste copii  fuga, loviturile, uitarea, frângerea ... Şi tot profesioniştii de mai sus vor atrage atenţia, semnalele ... şi se vor minuna de cât de fragil şi de puternic în acelaşi timp e un copil!
 
Am să celebrez si eu copiii prin aceste gânduri-rânduri scrise mai demult dar încă actuale în desfășurarea vieții mele profesionale și personale. 

Iată, așadar, ce am învăţat eu despre copii de la copiii mei și de la cei cu care lucrez:

• că poţi fi bucuros degeaba sau trist degeaba, adică din nişte motive neînsemnate sau absurde, din perspectiva adulților,
• că te naşti cu un fel de a fi de care nu eşti responsabil şi care te poate face plăcut sau neplăcut oamenilor mari,
• că nu poţi să te schimbi numai pentru că toată lumea vrea şi chiar şi tu vrei, mai sunt şi alte lucruri care te ţin în loc şi că ai nevoie de încredere, nu de critici, de condiții bune la fel ca o plantă,
• că uneori simţi nişte lucruri pe care nu poţi să le pui în cuvinte şi că poţi fi certat pentru asta,
• că aştepţi să fii mereu iertat pentru prostioare mai mari sau mai mici, să ţi se mai dea încă multe sanse, să ţi se vorbească frumos, chiar atunci când greșești,
• că vrei glume, veselie, surprize şi un ton scăzut atunci cand ţi se cere ceva, şi cât mai puţine reguli, ca să te poţi juca oricât ai chef şi, când nu mai ai chef, să poţi sta pur şi simplu, fără să fii obligat să faci lucruri de oameni mari precum ordine, teme sau să vii la masa ori sa te duci la culcare, și, cu toate astea, ai nevoie de reguli și stabilitate în viața ta de om mic,
• că ai nevoie să ţi se spună şi să ţi se arate că eşti iubit: adică să se joace cu tine părinții, să fii luat în braţe, alintat, drăgălit, privit cu zâmbet în ochi şi pe buze, să se glumească cu tine,
• că vrei să fii întrebat ce te doare, ce te supără, fără să fii certat pentru că te doare sau te supără ceva,
• că ai nevoie de amintiri ca de hrană: să fii plimbat, sărbătorit, dus la antrenamente, în parc sau oriunde ti-ar plăcea, să-ţi se facă poze şi apoi să te uiţi la poze împreună cu cei mari,
• că ai prefera, în loc să fii teleghidat sau supraprotejat, să-ţi se spună ce te ajută, dar mai ales să fii ajutat atunci când ceri: la joacă, la lecţii, la planurile pe care vrei să le faci, la felul în care înveţi să fii cu ceilalţi oameni mari care nu te cunosc aşa de bine ca mami şi tati.

Şi acum ce am învăţat despre copii de la copilul din mine și din oamenii care mi-au cerut ajutorul:

 

 

 

• că cei mari nu te iau tot timpul în seamă, fiind prea ocupaţi cu ale lor,
• că poţi să plângi pe dinăuntru şi nimeni să nu ştie asta,
• că poţi să te simţi foarte nedreptăţit, furios, speriat, vinovat şi să nu ai cu cine să vorbeşti despre asta sau să nu ştii că poţi vorbi cu cineva despre ce te framântă,
• că te străduieşti să faci ce spun oamenii mari, că vrei ca ei să fie multumiţi de tine, să te laude, să te încurajeze,
• că vrei ca părinţii să fie fericiţi şi crezi că, dacă nu se întâmplă aşa, eşti şi tu vinovat,
• că îţi imaginezi tot felul de lucruri despre tine si despre ceilalţi, mai ales în absenţa cuvintelor, adică atunci când nu ţi se explică anumite întâmplări,
• că se poate întâmpla să nu creşti, să rămâi ascuns în adolescentul care te duce la facultate, apoi se îndrăgosteşte, se zbate sa facă ceva cu viaţa lui, se îmbolnăveşte, se înzdrăveneşte, se căsătoreşte, munceşte, se plimbă, şi la un moment dat devine părinte.

Şi acum, după toate aceste învăţăminte pe care le-am tras din ambele perspective, ştiu, ca om matur, ce aş vrea să fac pentru copilul din mine şi pentru copiii din cei pe care îi întâlnesc în profesia mea sau printre prieteni: 

• să mă apropii de acest copil din mine şi din alţii cu multă grijă, răbdare şi încredere, asta ar face să tacă vocea criticului interior, pe care o avem toți în noi,
• să mă mândresc cu ceea ce are mai bun acest copil, după ce îl cunosc, dincolo de fragilitatea şi vulnerabilitatea lui,
• să îl accept în mine şi să îl las să-mi insufle tot acel aer copilăresc de care sigur am nevoie, altfel viaţa ar fi mult prea serioasă,
• să îl încurajez că va creşte, fără să îi reproşez că nu a fost în stare să crească sau să îl las să rămână mic şi ascuns în mine… după cum e nevoie ....

V-am spus toate aceste lucruri cu drag şi cu speranţa că s-ar putea să vă priviţi copilul interior și pe cel exterior cu o privire nouă care să le facă bine atât lor, cât şi vouă, ca oameni mari și părinți.

 

Imaginile de mai sus sunt de la orele de consiliere la clasa a 2-a G și de la orele de Cultură Civică, final de clasa a 8-a, când ne putem juca, nostalgici ...