Ești atât de frumos, copile!

Un film extrem de emoționant despre o comunicare fără cuvinte:
Cum iubește un cătel

sau tot despre copiii cu CES

Povestea de duminică

Așa obișnuiam într-o vreme, să pun pe blog câte o poveste înaintea unei noi săptămâni. Pentru mine era ca o gură de aer proaspăt care să mă ajute în munca din timpul celor 5-6 zile care urmau. Voi pune și acum o poveste, inspirată de postarea anterioară despre copiii cu CES, dar una în imagini, pe care vă invit să o vizionați pe site-ul webcultura:
Lingurile lungi

Când mult înseamnă mai nimic și puțin ar putea să însemne mult

Mi-am dorit de multă vreme să scriu aici despre integrarea copiilor cu CES - Cerințe Educaționale Speciale - în școala de masă, integrare la care sunt martoră în calitatea mea de consilier școlar. Această integrare este, în intenție, un lucru benefic fiindcă propune aducerea copiilor cu diverse dizabilități în zona de normalitate, ceea ce îi poate ajuta să progreseze. Pe de altă parte, atunci când este făcută oricum, adică mai mult pe hârtie, devine o sursă de nemuțumire și frustrare pentru oameni, de oricare parte ar fi ei - cei integrați sau cei care vor-nu vor ar trebui să integreze. 

Ce înțeleg prin a face oricum integrarea copiilor cu CES? Îmi bazez răspunsul pe ceea ce am observat în școlile de masă:

1. Copii cu diagnostic de autism sunt „integrați” în clase mari, cu un număr de elevi între 25-32

2. Profesorul/învățătorul care are astfel de copii cu autism sau cu alt gen de dificulltăți majore este singur în fața unui colectiv numeros ce trebuie format (mă refer în special la clasa pregătitoare sau clasa 1). Nu dispune de un ajutor - un alt cadru didactic care să fie specializat în lucrul cu copiii cu CES. Nu are o pregătire preliminară pentru a înțelege cum să lucreze cu acești copii. Singurele lui resurse interioare sunt bunăvoința, omenia, curiozitatea pentru a descoperi ce poate face în aceste condiții speciale, iar din exterior, eventuale sugestii din partea altor profesioniști sau cursuri la care ar trebui să meargă dacă ar mai găsi timp, energie sau chiar bani.

3. Programa nu este adaptată pentru acești copii, la fel cum nici spațiul fizic nu este adaptat nevoilor lor.

4. Toleranța părinților celorlalți elevi este de mult ori foarte scăzută și se poate întâmpla ca aceștia să pună mare presiune pe cadrul didactic pentru a muta copilul cu CES în altă clasă.

Acestea sunt realitățile de la care plec spunând că „mult înseamnă mai nimic” - atât timp cât numărul va fi mereu mare în clase, integrarea copiilor cu CES poate deveni un nou prilej de eșec și umilire pentru copii și părinții lor. Ca și soluție, indicat ar fi ca, în cadrul școlii de masă să existe clase mici: 10-15 copii maxim, în care să își găsească locul lor și copiii cu CES. Iar la aceste clase să existe două cadre didactice: un învățător și un asistent cu specializare în psihopedagogie care să fie zilnic la ore, nu cum se întâmplă acum cu profesorii de sprijin care nu pot veni decât o oră-două pe săptămână ca să lucreze cu copilul cu CES.

De asemenea, dacă învățătorii ar fi formați măcar puțin în ceea ce înseamnă autism, adhd, dislexie și alte tulburări de învățare sau de comportament, atât cât să-i ajute să își deschidă mintea și inima către copiii cu CES și să găsească modalități de educare a lor, ar însemna acel „puțin” care face diferența și înseamnă mult pentru astfel de copii. Acești învățători/profesori ar trebui cu atât mai mult prețuiți uman, profesional și social cu cât au curajul să iasă din zona lor de confort!

Știu că flori cu care nu se face primăvară există în multe locuri, în unele școli, în unele momente, la unele cursuri dedicate cadrelor didactice ... sunt acele flori din atitudinea personală a unor oameni care se implică real în a face o schimbare. Dar la nivel de politici educaționale, de conștientizare și schimbare profundă, de la bază, a condițiilor de integrare a acestor copii, e încă o iarnă rece în care ne învelim cu hârtii pe care sunt scrise cifre reci ... de școlarizare, planuri peste planuri, comitete și comisii ...

Revenire și îndemn

Mă întorc în cabinetul de consiliere psiho-pedagogică și pe acest blog al cabinetului, după o pauză de mai bine de jumătate de an. Speranța mea este că voi face, după puterile mele, acele lucruri bune și folositoare pe care meseria mea le presupune, O informație, o vorbă bună, un gând de încredere și încurajare, o privire binevoitoare, un răspuns autentic sunt acele lucruri mici pe care le putem face, dacă dorim, fiecare în dreptul lui, în felul lui.

Cum spuneam, uneori, vorbind despre profesia de consilier școlar, moto-ul care cred că se potrivește este acesta al Maicii Tereza:

„Nu putem face lucruri mari, însă putem face lucruri mici cu o iubire mare”.

Și este adevărat, dacă mă gândesc la limitările noastre de oameni, limitări personale sau limitări venite din statutul de angajat într-un sistem ce ar trebui regândit din temelii, că nu putem face acele lucruri mari pe care ni le-am dori ... dar, putem să facem acele lucruri mărunte pe care le enumeram mai sus. Și am văzut în școala mea oameni cu o iubire mare pentru meserie și pentru copii, care fac zilnic aceste lucuri mici ce contează!

Lor le mulțumesc că există alături de mine și că împreună ne străduim în această școală a noastră.

Iar celor ce se simt rău în școală, în sistem, în profesie, în propria lor viață, din diverse motive, pe care nu sunt eu chemată să le judec, le dăruiesc acest îndemn scris de un monah plin de harul scrierii folositoare care merge direct către inimă:

„Îndrăzniți să rămâneți copii și veți vedea că orice muncă va deveni un joc, un prilej de cunoaștere, de împrietenire, de iubire, de dăruire. Cine vorbește de bine pe alții îi face mai buni. Poți vindeca pe cel de lângă tine iubindu-l! Iar cine iubește poate orice.”

ieromonah Hrisostom Filipescu


 Puteți citi tot articolul minunat scris aici:

https://hrisostomfilipescu.wordpress.com/2015/09/15/rana-este-locul-pe-unde-intra-lumina-in-tine/

Și o fotografie din vacanță, un strop de frumos și de lumină din grădina unei minunate prietene.

Povestea de duminică revine

Uun suflu nou trece iarăși prin acest blog! Și readuce, pentru început, povestea cu care îmi plăcea să pregătesc trecerea spre o nouă săptămână de activitate. În această seară, tocmai ce mi-am reamintit o poveste citită ceva mai bine de un an, care m-a făcut să mă gândesc la lucrurile mici pe care le facem într-o viață de om, la pașii mărunți care duc spre un drum ce devine până la urmă „major”. Iată povestea pe care o împărtășesc în pragul unei noi săptămâni:

Prețul corect

Cândva, un rege călătorea prin ținut cu oamenii săi și ajunse într-un loc pustiu, în munți, unde nu erau nici măcar micile și jalnicele colibe de păstori. 

Bucătarul suveranului se plânse: „Nobile sultan! Sunt aici ca să îți satisfac toate poftele. Dar în bufetul nostru nu avem nici cel mai mic grăunte de sare. Și, fără sare, mâncarea are gust groaznic. Nobile sultan, ce să mă fac?” 

Sultanul îi răspunse: „Du-te înapoi în cel mai apropiat oraș. Acolo vei găsi un negustor care are de vândut sare. Dar fii atent să plătești prețul corect și cu nimic mai mult decât se obișnuiește”. „Nobile sultan, răspunse bucătarul, ai în cufărul tău mai mulți bani decât oricine altcineva în lume. Ce importanță are pentru tine dacă plătesc puțin mai mult pentru sare? Puținul acela nu va însemna mult.” 

Împăratul se uită la el cu seriozitate și răspunse: „Exact lucrurile mici sunt acelea care ajung nedreptățile lumii. Lucrurile mărunte sunt ca picăturile de apă care, până la urmă, umplu un lac întreg. Marile nedreptăți ale lumii încep ca lucruri mici. Așa că mergi și cumpără sarea la prețul obișnuit.” 

(Din cartea lui N.Peseschkian, Povești orientale ca instrumente de psihoterapie)

Invitație la o conferință pentru părinți și educatori

Este vorba despre conferințele lui Alfie Kohn, specialist american în creșterea și educarea copiilor, care vine pentru a doua oară în România la invitația organizatorilor -  www. totuldespremame.ro si Asociația de Comunicare Nonviolentă:

Conferinte Alfie Kohn

S-ar putea ca în societatea noastră, destul de tradiționalistă când vine vorba de educație, acest tip de „părinteală” să fie respins ori devalorizat, tocmai pentru că face apel la alte valori decât sunt obișnuiți cei mai mulți dintre părinți. Acest cuvânt, „necondiționat” este înțeles în mod greșit ca fiind sinonim cu permisivitate, răsfăț și lipsa unor limite în viața copilului. Alfie Kohn explică nunațat cum înțelege acest cuvânt și, mai ales, vorbește despre beneficiile iubirii necondiționate în comparație cu cea condiționată. El propune părinților o atitudine diferită de marea majoritate a cărților de parenting și oferă alternative menite să îi ajute pe copii să devină adulți încrezători în sine, iubitori, creativi și capabili să gândească singuri. - adică mai sănătoși din punct de vedere psihic.

El face patru distincții majore între parenting condiționat și cel necondiționat:

1. parentingul necondiționat se concentrează pe copil ca întreg, cel condiționat pe comportamentul copilului doar, fără să caute să înțeleagă persoana și motivele din spatele comportamentului (ex: ce se întâmplă, de fapt cu copilul de se comportă într-un fel care poate fi deranjant pentru adult, care ar putea fi motivele lui, de la planul fizic, intelectual, dar mai ales emoțional, știut fiind că latura afectivă influențează puternic comportamentul unui copil). 
2. în parenting necondiționat perspectiva asupra naturii umane este pozitivă și echilibrată, pe când în cel condiționat este negativă (ex: dacă îi accepți pe copii înseamnă că le dai undă verde să fie răi, fiincă în esență ei sunt profitori, lacomi și capricioși).
3. iubirea părintească este un dar oferit necondiționat, indiferent de ceea ce face sau nu face copilul, în timp ce în parentingul condiționat este un privilegiu ce trebuie câștigat de copilul ce trebuie să răspundă unor cerințe.
4. strategiile de disciplinare în parenting necondiționat sunt bazate pe „a lucra împreună cu copilul” pentru găsirea unor soluții, în timp ce în cel condiționat principiul este „a acționa asupra copilului”, a-l controla prin pedepse și recompense.

Dacă doriți să înțelegeți chiar de la susținătorul acestor idei diferențele și necesitatea de a educa copiii cu respect, iubire necondiționată, căldură și responsabilitate, îl puteți vedea în direct la conferințele din 22 noiembrie. 

„Amintiri din epoca de școală” - un spectacol despre cum a fost și încă e la școală

Astfel s-a numit reprezentația de teatru ce a avut loc la scoala noastră in zilele de 28 si 29 octombrie 2014. 

Un spectacol atipic, intr-o sală de clasă, atât de aproape de micii spectatori -
elevii claselor a V-a D, a VI-a D si E.

 

 Pentru ei, actorii Katia Pascariu si Alexandru Potocean au fost, pe rând, elev și profesor, părinte și copil, elev eminent și elev cenușiu, zglobiu sau lunatic ... roluri vii care ating acolo unde doare sau amuză când ne gândim la școală, profesori, note, materii, teste, umiliri sau răzvrătiri.

Stări diferite în care copiii spectatori s-au putut regăsi, stări precum frica de a nu fi ascultat, ușurarea că profesorul a închis catalogul, dorința de a fi mai puțin singur, atracția pentru propria lume populată mai degrabă cu cai verzi pe pereți decât cu figuri de stil, operații matematice și nume istorice. 

Spectacolul are la bază textul scris de dramaturgul Mihaela Mihailov - cea care a scris si piesa „Copii răi”, jucată anul trecut la noi în școală (vezi postarea de pe blog cu acest titlu) și pe care o vedeți în foto, moderând discuțiile cu copiii, după spectacol.

Spectacolul este regizat de Radu Apostol. Din echipa care a lucrat fac parte și Jak Neumann (muzică), Paul Dunca (coregrafia) și Maria Mandea (scenografia). Spectacolul a fost prezentat și pe o scenă adevărată, la Teatrul de Comedie (Sala Nouă), iar la Scoala Grigorie Ghica Voievod a finalizat un proiect din parteneriatul cu Asociația Artă pentru Drepturile Omului (ADO) - pe care îl avem încă de anul trecut și care a cuprins și patru ateliere de teatru și scriere creativa cu elevi de clasa a VI-a.  

Iată mai jos argumentul acestui proiect, preluat de pe www.agentiadecarte.ro/2014/10/%E2%80%9Eamintiri-din-epoca-de-scoala%E2%80%9D-regia-radu-apostol-la-teatrul-de-comedie/:

A cui este școala copiilor de ieri și de astăzi? În ce instituții vrem să-nvățăm? De ce ne e frică să greșim? Dacă fiecare copil ar putea să spună ce gândește fără să-i fie teamă că greșește, dacă Miorița n-ar fi mereu despre transhumanță, dacă istoria n-ar fi scrisă mereu de cei care au puterea, dacă ipotenuzele, catetele, Horea, Cloșca și Crișan, șesurile și podișurile, dacii și romanii, Ana cu merele ei și Călin file din poveste s-ar întâlni undeva în mințile noastre și-am înțelege de ce le învățăm, atunci poate că școala ar fi despre fiecare dintre noi. Despre poveștile și întrebările noastre care n-au loc în școli în care ce trebuie să-nvățăm ne reprezintă prea puțin. Despre tot ce simțim și tot ce gândim în instituții care ne vor, adesea, cuminți, dresați și supuși. Amintiri din epoca de școală este un spectacol despre amintiri personale legate de universul școlii, despre reîntâlnirea cu noi la școală, în bănci și la tablă, cu fricile, greșelile, tăcerile și așteptările noastre, cu minutele în care am visat cai verzi pe pereții claselor în care profii ne-au ridicat în picioare pentru că n-am fost atenți. Pentru că n-am fixat ecuația. Pentru că n-am dat răspunsul corect. Pentru c-am vorbit neîntrebați. Spectacolul pornește de la experiențele personale pe care echipa proiectului le-a avut în anii de școală, documentând și ficționalizând momente de confruntare cu profesori, părinți și colegi. Poveștile personale sunt însoțite de reflecții asupra sistemului de educație din România, care transformă școala într-un teritoriu al luptei pentru putere. Spectacolul de teatru Amintiri din epoca de şcoală face parte din proiectul cu acelaşi nume, proiect care abordează tema educației contemporane din perspectiva amintirilor artiștilor implicați, precum și de libertatea de expresie din școală, modelul unor pedagogi importanți, teama de eșec, presiunea competiției, dezinteres și absenteism, teme de maximă importanță în dezbaterile despre educație. Activitatea principală a proiectului este spectacolul de teatru care se joacă de cinci ori la Teatrul de Comedie și de trei ori la Școala „Grigorie Ghica Voievod” din București. După fiecare spectacol va avea loc o dezbatere cu publicul, moderată de echipa de creație și de reprezentați ai ActiveWatch. Pe lângă spectacol, echipa proiectului realizează la Școala „Grigorie Ghica Voievod”, un atelier de scriere creativă și joc teatral, atelier care are ca temă „Școala de azi. Școala de mâine”. Rezultatele atelierului vor fi publicate pe site-ul școlii și în cartea proiectului, „Amintiri din epoca de școală”.

Amintiri din epoca de școală este un proiect realizat de Asociația ADO – Artă pentru Drepturile Omului cu sprijinul Teatrului de Comedie și finanțat de ArCuB, prin Programul Cultural București 555.

Parteneri: Școala ”Grigore Ghica Voievod”, Think Outside the Box, ActiveWatch, Şapte Seri.

Și alte câteva poze în care apar Katia Pascariu și Alexandru Potocean care, ca orice actori ce mișcă inimi, sunt solicitați la final, pentru autografe:

 


Și la final, ghiozdanele din decoruri pe umeri de elevi actuali, vise și limitări, uși deschise și închise:

Și cum noi, oamenii mari am aflat, între timp, că teatrul deschide ușa educației, urmează să continuăm atelierele de teatru și scriere creativă, împreuna cu Katia Pascariu, nu de dragul proiectului în sine, ci uite-așa, călare pe cai verzi pe pereți (i-am vazut în piesă, deși erau albi!), de dragul copiilor și al unei altfel de educații!

Despre rolul psihologului în lucrul cu familia

Iată un proiect care promovează apropierea plină de încredere dintre părinți și specialiștii în psihologia copilului și a familiei. Este vorba despre site-ul www.trusapentrupărinți.ro, unde găsiți multe prezentări ale psihologilor și psihoterapeuților, alături de explicațiile lor la întrebări puse de părinți. 

Printre ei, și subsemnata, vorbindu-vă cu drag, de dragul meseriei, al oamenilor calzi de la Trusa pentru părinți, al copiilor și al părinților, în general:

Rolul psihologului de copii

Ora de cultură civică

Un consilier psiho-pedagogic dintr-o şcoală gimnazială are de ţinut şi ore de cultură civică la clasele a 7-a şi a 8-a, fiindcă aşa s-a hotarât undeva sus, într-un birou al stăpînirii, trecându-se peste ceea ce se stabilise anterior prin lege ... dar astfel de întâmplări nu ne mai miră de multă vreme ...

Aşa ca vrând nevrând, cei mai mulţi dintre noi, consilierii cu formaţie psiho-pedagogică ne străduim să îmbinăm spiritiul şi conţinutul consilierii şcolare cu ceea ce trebuie să facem ca şi profesori de cultură civică, încercând să le insuflăm copiilor interesul pentru ceea ce înseamnă să fii un bun cetăţean. Nu e aşa de simplu, pentru că aceşti copii ai vremurilor noastre au încă nevoie să simtă/să afle cum e să fii privit ca un bun copil, ca o persoană bună în esenţa ei, dincolo de statutul acordat de cadrele didactice, de "elev bun". Convingerea mea este că atunci când o persoană se percepe pe sine ca fiind bună, adică demnă de a fi respectată şi preţuită pentru că e om pur si simplu, atunci şi ea va putea să fie bună pentru sine şi pentru ceilalţi cu care împarte timpul, viaţa ...

Iată povestioara cu care am început o ora de civică în care vom vorbi despre drepturile omului şi ale copilului:

"Povestea celor 7 minuni ale omului"

"Unui grup de elevi i s-a cerut să recompună lista celor 7 minuni ale lumii, adaptată timpurilor pe care le trăim. Au existat multe diferenţe, dar iată minunile care au obţinut calificative maxime:

1. Piramidele din Egipt
2. Taj Mahal
3. Marele Canion
4. Canalul Panama
5. Empire State Building
6. Basilica San Pietro din Roma
7. Marele Zid Chinezesc

În timp ce se citea lista, profesorul a observat că o elevă încă mai scria. Acesta a întrebat-o dacă are dificultăţi şi eleva a răspuns: "E atât de greu să decizi, sunt atâtea minuni pe lume!" Profesorul a întrebat-o dacă o poate ajuta. Eleva a ezitat puţin şi apoi a răspuns: "Cred că cele 7 minuni ale lumii sunt:

• a vedea
• a auzi
• a mângâia
• a savura
• a simţi
• a râde
• a iubi"

Colegii au rămas tăcuţi. Aceste lucruri sunt aşa de simple încât nici nu ne dăm seama cât sunt de minunate!"

(din Drept la ţintă/Ghid de dirigenţie şi consiliere educaţională, Coordonatoare Marcela Claudia Călineci)

Din nou despre clasa pregătitoare

Vă propun mai jos să citiți părerea unei specialiste în psihologia copilului, psihanalista și cercetătoarea la Institutul de Științe ale Eucației, Speranța Farca:

speranta.farca.ro/ghid-pregatitoare/

De pe site-ul ei de mai sus puteti descărca gratuit ghidul pentru părinți. Acesta cuprinde explicații, într-un limbaj accesibil și cald, despre cum vede copilul începutul școlii, care este rolul clasei pregătitoare, cum putem greși față de copil și cum îl putem ajuta.

Spor la citit!

Despre copii, de ziua lor

Mâine o să fie 1 iunie şi iarăşi lumea se va opri doar puţin şi doar aparent pentru a celebra copilăria - această noţiune relativ recentă, după spusele istoricilor. Şi în timp ce o parte a lumii se va opri, altă parte a lumii va continua să alerge, să lovească, să uite, să frângă copilăria ... Iar o cu totul altă parte a lumii (cea a cercetătorilor şi a celor ce sprijină viaţa) va încerca să înţeleagă şi să micşoreze urmele pe care le lasă peste copii  fuga, loviturile, uitarea, frângerea ... Şi tot profesioniştii de mai sus vor atrage atenţia, semnalele ... şi se vor minuna de cât de fragil şi de puternic în acelaşi timp e un copil!
 
Am să celebrez si eu copiii prin aceste gânduri-rânduri scrise mai demult dar încă actuale în desfășurarea vieții mele profesionale și personale. 

Iată, așadar, ce am învăţat eu despre copii de la copiii mei și de la cei cu care lucrez:

• că poţi fi bucuros degeaba sau trist degeaba, adică din nişte motive neînsemnate sau absurde, din perspectiva adulților,
• că te naşti cu un fel de a fi de care nu eşti responsabil şi care te poate face plăcut sau neplăcut oamenilor mari,
• că nu poţi să te schimbi numai pentru că toată lumea vrea şi chiar şi tu vrei, mai sunt şi alte lucruri care te ţin în loc şi că ai nevoie de încredere, nu de critici, de condiții bune la fel ca o plantă,
• că uneori simţi nişte lucruri pe care nu poţi să le pui în cuvinte şi că poţi fi certat pentru asta,
• că aştepţi să fii mereu iertat pentru prostioare mai mari sau mai mici, să ţi se mai dea încă multe sanse, să ţi se vorbească frumos, chiar atunci când greșești,
• că vrei glume, veselie, surprize şi un ton scăzut atunci cand ţi se cere ceva, şi cât mai puţine reguli, ca să te poţi juca oricât ai chef şi, când nu mai ai chef, să poţi sta pur şi simplu, fără să fii obligat să faci lucruri de oameni mari precum ordine, teme sau să vii la masa ori sa te duci la culcare, și, cu toate astea, ai nevoie de reguli și stabilitate în viața ta de om mic,
• că ai nevoie să ţi se spună şi să ţi se arate că eşti iubit: adică să se joace cu tine părinții, să fii luat în braţe, alintat, drăgălit, privit cu zâmbet în ochi şi pe buze, să se glumească cu tine,
• că vrei să fii întrebat ce te doare, ce te supără, fără să fii certat pentru că te doare sau te supără ceva,
• că ai nevoie de amintiri ca de hrană: să fii plimbat, sărbătorit, dus la antrenamente, în parc sau oriunde ti-ar plăcea, să-ţi se facă poze şi apoi să te uiţi la poze împreună cu cei mari,
• că ai prefera, în loc să fii teleghidat sau supraprotejat, să-ţi se spună ce te ajută, dar mai ales să fii ajutat atunci când ceri: la joacă, la lecţii, la planurile pe care vrei să le faci, la felul în care înveţi să fii cu ceilalţi oameni mari care nu te cunosc aşa de bine ca mami şi tati.

Şi acum ce am învăţat despre copii de la copilul din mine și din oamenii care mi-au cerut ajutorul:

 

 

 

• că cei mari nu te iau tot timpul în seamă, fiind prea ocupaţi cu ale lor,
• că poţi să plângi pe dinăuntru şi nimeni să nu ştie asta,
• că poţi să te simţi foarte nedreptăţit, furios, speriat, vinovat şi să nu ai cu cine să vorbeşti despre asta sau să nu ştii că poţi vorbi cu cineva despre ce te framântă,
• că te străduieşti să faci ce spun oamenii mari, că vrei ca ei să fie multumiţi de tine, să te laude, să te încurajeze,
• că vrei ca părinţii să fie fericiţi şi crezi că, dacă nu se întâmplă aşa, eşti şi tu vinovat,
• că îţi imaginezi tot felul de lucruri despre tine si despre ceilalţi, mai ales în absenţa cuvintelor, adică atunci când nu ţi se explică anumite întâmplări,
• că se poate întâmpla să nu creşti, să rămâi ascuns în adolescentul care te duce la facultate, apoi se îndrăgosteşte, se zbate sa facă ceva cu viaţa lui, se îmbolnăveşte, se înzdrăveneşte, se căsătoreşte, munceşte, se plimbă, şi la un moment dat devine părinte.

Şi acum, după toate aceste învăţăminte pe care le-am tras din ambele perspective, ştiu, ca om matur, ce aş vrea să fac pentru copilul din mine şi pentru copiii din cei pe care îi întâlnesc în profesia mea sau printre prieteni: 

• să mă apropii de acest copil din mine şi din alţii cu multă grijă, răbdare şi încredere, asta ar face să tacă vocea criticului interior, pe care o avem toți în noi,
• să mă mândresc cu ceea ce are mai bun acest copil, după ce îl cunosc, dincolo de fragilitatea şi vulnerabilitatea lui,
• să îl accept în mine şi să îl las să-mi insufle tot acel aer copilăresc de care sigur am nevoie, altfel viaţa ar fi mult prea serioasă,
• să îl încurajez că va creşte, fără să îi reproşez că nu a fost în stare să crească sau să îl las să rămână mic şi ascuns în mine… după cum e nevoie ....

V-am spus toate aceste lucruri cu drag şi cu speranţa că s-ar putea să vă priviţi copilul interior și pe cel exterior cu o privire nouă care să le facă bine atât lor, cât şi vouă, ca oameni mari și părinți.

 

Imaginile de mai sus sunt de la orele de consiliere la clasa a 2-a G și de la orele de Cultură Civică, final de clasa a 8-a, când ne putem juca, nostalgici ...

Povestea de duminică - A ceasului cu inimă

Să revenim la poveștile de duminică!
Și fiindcă avem un pic de răgaz în aceste zile, haideți să citim o poveste despre timp:

“Trăia odată un ceasornicar bătrân. Într-o zi, plimbându-se printr-o pădure de la marginea orașului, văzu un ceas aruncat la rădăcina unui stejar. Era mare cât un băiat sau o fetiță de patru ani, avea limbile de aur și cifrele de pietre scumpe.

Niciodată nu mai văzuse ceasornicarul un asemenea ceas! Îl privi pe toate părțile însă ceasul nu mergea. Îl luă acasă și îl desfăcu să îl repare. Pe vremea aceea, în fiecare ceas locuia un pitic. El era cel care mișca roțile dințate și bătea cu un ciocănel, făcând tic – tac, tic – tac…

Ceasul pe care îl găsise meșterul nu avea pitic. Avea însă un pitic într-un sertar, de la un ceas care fusese strivit din greșeală de stăpânul său. Repară ceasornicarul ceasul și îl așeză în vitrină, doar, doar o veni păgubitul după el.

Într-o zi trecu pe acolo împăratul care văzând ceasul dori să-l cumpere. Îl duse la palat și îl așeză în sala tronului păzit de doi ostași.Din ziua aceea se petrecu un lucru tare ciudat. De câte ori venea la palat câte un boier să se plângă că-l necăjesc țăranii, abia îi spunea împăratul: “Vorbește! Îți dau voie să vorbești o oră…” că ceasul cu limbi de aur și arăta că ora trecuse! Pleca boierul supărat, fără să apuce să deschidă gura. Dacă venea însă o văduvă, care îl învinuia pe boier că-i fură și ultima bucățică de pâine, împăratul îi spunea:
- Ei, vorbește și tu! Îți dau voie o clipă… Și iată că după ceasul cu limbă de aur, clipa ținea, ținea și nu se mai sfârșea… Pleca văduva numai când spusese tot ce avea pe inimă!

Dacă au văzut așa, s-au strâns boierii într-o zi și s-au dus la împărat.
- Măria ta, nu se mai poate… Ceasul Măriei tale ne face viaţa amară. Nu merge bine, Măria–ta!
L-a chemat împăratul pe ceasornicar și i-a dat ceasul să-l repare.

(…)Ajuns acasă, ceasornicarul scoase piticul din ceas și îl întrebă ce se întâmplă.
- Meștere, meștere – oftă piticul – ce să fac dacă am o inimă? Inima ține cu oamenii nevoiași și nu-i iubește pe boierii hrăpăreți… Atunci pun ceasul să meargă mai repede sau mai încet după cum cred eu că e bine.

Meșterul dădu din cap. Doar avea și el o inimă și-l înțelegea tare bine pe piticul cel inimos! (…)Pentru a ieși din impas, ceasornicarul apelă la ajutorul altui meșter, care dorind să fie pe placul împăratului, construi un pitic de fier, fără inimă, care să pună ceasul în mișcare ca și piticul adevărat.

Tare s-au bucurat boierii și împăratul de noul ceas! L-au așezat în sala tronului și, de atunci, din nou vorbiră boierii câte o oră, iar nevoiașii câte o clipă… Apoi, îmbătrânind, piticii din ceasornice se mutară, rând pe rând, în țara poveștilor și în locul lor fură așezați pitici de fier, sau arcuri, lanțuri, pendule și cuci.

Până în zilele noastre se cunosc ceasuri cu arc, cu lanț, cu pendule sau cu cuc, dar ceasuri cu pitic sau cu inimă nu se mai cunosc decât în poveștile pentru copii.”

Vladimir Colin (1 mai 1921 – 6 decembrie 1991),
Povestea ceasului cu inimă

preluată de pe:

http://webcultura.ro/povestea-ceasului-cu-inima/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+WebCulturaro+%28webcultura.ro%29

Campania Globală pentru Educație - ediția 2014

Ca în fiecare an, Organizația Salvați Copiii propune o săptămână dedicată subiectelor sensibile din educație. Tema acestei ediții care se va desfășura între 5-11 mai 2014 este accesul la o educație de calitate pentru copiii cu dizabilități. 

Iată mai jos prezentarea acestei Campanii, așa cum o face chiar Organizația Salvați Copiii, pe site-ul propriu:

Campania Globală pentru Educaţie este un eveniment desfăşurat anual, la nivel mondial, de o coaliţie de organizaţii neguvernamentale, sindicate şi grupuri de cetăţeni din întreaga lume iar, începând cu anul 2001, este coordonat în România de Organizaţia Salvaţi Copiii.

În acest an, sub sloganul ”Drepturi egale, şanse egale!”, Campania Globală pentru Educaţie va avea ca temă de interes accesul la o educaţie de calitate pentru copiii cu dizabilităţi. 

Pe durata Săptămânii Globale de Acţiune (5 – 11 mai 2014), în mii de şcoli, din aproape 100 de ţări ale lumii, se vor desfăşura activităţi prin care elevii, profesorii şi invitaţii lor vor încerca să atragă atenţia opiniei publice şi factorilor de decizie asupra faptului că dreptul la educaţie aparţine fiecărui copil şi dizabilitatea nu trebuie să reprezinte o barieră. 

Se estimează că, în lume, aproximativ 93 de milioane de copii sub 14 ani, 1 din 20, suferă de dizabilităţi moderate sau severe. Copiii cu dizabilităţi reprezintă mai mult de o treime din copiii care nu merg la şcoală (24 de milioane din 57 de milioane). În România sunt peste 72.000 de copii cu dizabilităţi şi doar puţin peste o treime dintre ei frecventează învăţământul de masă

Comunitatea mondială trebuie să ia măsuri pentru a opri marginalizarea severă a copiilor cu dizabilităţi în educaţie. Existenţa barierelor cu care se confruntă copiii cu dizabilităţi afectează grav şansele de realizare a accesului universal la educaţie - promisiune asumată de comunitatea internaţională atât prin Obiectivele Educaţiei pentru Toţi, cât şi prin Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului.

Pentru a atrage atenţia factorilor de decizie asupra importanţei educaţiei incluzive, încurajăm şi în acest an participanţii la Campanie să invite reprezentanţi ai autorităţilor la activităţile care urmează a avea loc pe durata Săptămânii Globale de Acţiune (5-11 mai 2014).

Ca în fiecare an, unităţile de învăţământ şi cadrele didactice participante la Campania Globală pentru Educaţie vor avea posibilitatea de a opta pentru activităţile pe care le consideră cele mai relevante pentru nevoile şi interesele elevilor lor.

Parteneri:




Mai multe informații, idei de activități, resurse pentru profesori și studii de caz se găsesc aici:
http://salvaticopiii.ro/?id2=000200070001

Adevărul din gura copiilor

„I was born to be true, not perfect”

„Beautiful people are not always good, but good people are always beautiful.”

în traducere:

„M-am născut să fiu real, nu perfect”

„Oamenii frumoși nu sunt întotdeauna buni, dar cei buni sunt întotdeauna frumoși”

Am auzit aceste cuvinte de la un copil ce le preluase de pe Facebook și am rămas uimită și de ele și de copilul care, repetându-le, rezonase la ele. M-a impresionat felul glumeț, liber, în care le spunea tocmai el, copilul conștiincios care dorea, în străfundul lui, să fie perfect, adică bun și frumos, dar și real, cu toate ale lui, real de imperfecte ... Și am simțit un fel de „ghiont” al adevărului ce venea dinspre aceste cuvinte care circulau așa, de capul lor, pe internet și veniseră să se așeze pe timpanul meu, făcându-mi inima să vibreze scurt, preț de o recunoaștere.

Mi-ar plăcea să le aud mai des, dar mai ales să le văd mai des trăite, puse în aplicare, transformate în fapte - ale mele și ale celorlalți. Să văd mai puțin perfecționism și mai multă acceptare a ceea ce nu poate fi perfect, fiindcă e viu și în schimbare, în oameni. Să mă uit la mai puține fațade, vitrine, măști și la mai multă bunătate-frumusețe ... Să ocrotesc și să văd în jurul meu mai multă grijă pentru ceea ce este viu, real, autentic, bun și frumos! Și tocmai de aceea fragil, trecător, imperfect ...

O, copile! În felul tău jucăuș și modern (cu Facebook-ul la degetul mic) mi-ai adus aminte ce ai nevoie tu, ce am nevoie eu, ce avem toți nevoie: bunătate, frumusețe, adevăr ...

Joacă-te cu copilul!

Copiilor din clasele primare care vin la consiliere le place foarte mult că ne jucăm în cabinet. De fapt, cărui copil nu îi place să se joace cu un adult? Unele din jocurile pe care eu le propun ar putea fi desfăşurate şi acasă cu părinţii. De aceea, inaugurez acum o nouă categorie de postări sub eticheta Jocuri. E foarte important să vă găsiţi timp, 15 -30 de minute măcar pe zi, pentru a vă juca cu copilul dv. Această activitate petrecută cu copilul ajută enorm la crearea sau menţinerea unei relaţii pozitive, dar are şi beneficii pe care nu le bănuiţi la prima vedere: antrenarea memoriei, a atenţiei, dezvoltarea limbajului, a gândirii creative, a încrederii în sine. Când mă joc cu copiii ajung să le cunosc felul de a fi, de a reacţiona, de a face faţă diverselor solicitări. Jocul este, deci, un bun instrument de cunoaştere a copilului, dar şi de schimbare sau ameliorare a unor aspecte pentru care el vine la cabinet. 

Jocul de astăzi: cu cărţile de colecţie de la Mega Image, cele cu puii de animale pe care le primiţi când faceţi cumpărături. 

Alegeţi din dubluri câteva perechi (între 4 şi 8 perechi, în funcţie de vârsta copilului, mai mică sau mai mare). Amestecaţi-le şi puneţi-le cu faţa în jos pe doua-trei rânduri. Pe rând, când dv., când copilul, întoraceţi câte două cărţi la alegere şi, dacă s-au nimerit din aceeaşi pereche, păstraţi-o. Dacă nu, lăsaţi cărţile cu faţa în jos, la locul lor. Câştigă cine a reuşit să găsească cele mai multe perechi, dacă se întâmplă să fie copilul cu atât mai bine. 

Acest joc antrenează atenţia şi memoria vizuală a copilului, fiindcă el trebuie să fie atent şi să reţină locul cărţilor atunci când le întoarceţi, astfel încât să poată face perechile. 

Un alt joc, tot pentru memorie: cu aceleaşi cărţi, alegeâi între 5 şi 9 cărţi, tot în funcţie de vârsta copilului. Lăsaţi-l să le privească 1 minut şi apoi. fără să vadă el, scoateţi 1 -3 cărţi. Cereţi-i să vă spună ce cărţi aţi eliminat. Dacă îşi aminteşte uşor, complicaţi jocul prin punerea mai multor cărţi în seria din care urmează să eliminaţi sau prin scurtarea timpului de privit.

Vă doresc să (re)descoperiţi cât de bine face un moment de relaxare şi amuzament împreună cu copilul!

Povestea de duminică - În căutarea fericirii

Dacă joi tot a fost Ziua Internațională a Fericirii, iată o bună ocazie pentru o poveste despre fericire care are mai multe variante. Cea de mai jos pare special scrisă pentru vremurile noastre:

A fost odată o prințesă care avea totul ... ei bine, aproape totul. Locuia într-un palat imens. După rege și regină, ea era persoana cea mai importantă din toată țara. Desigur, fiind prințesă, avea tot ce ar fi visat vreodată. Dacă voia ceva, tot ce trebuia să facă era să ceară și i se dădea. Fiind o prințesă a timpurilor moderne, avea toate jucăriile la modă. Avea un palat de jucărie special construit pe care îl umplea cu păpuși Barbie și cu toate accesoriile lor. Avea cele mai noi jocuri pe calculator pe care le juca pe un ecran cu plasmă ce acoperea un întreg perete din camera de joacă. Și numai acea cameră era la fel de mare cât unele dintre casele în care locuiau alte familii din regat. Și totuși, în ciuda atâtor minunății, adesea își pierdea interesul, se plictisea sau se simțea singură.

Câteodată, prințesa deschidea fereastra camerei de joacă și privea străzile de dedesubt. Acolo vedea alți copii jucând șotron sau sărind coarda, râzând, flecărind și cântând.
- De ce scot copiii toate aceste sunete? A întrebat-o pe doica regală într-o bună zi.
- Cred că datorită faptului că sunt fericiți, a răspuns doica.
Privind din nou copiii de jos, prințesa a spus:
- Vreau să fiu și eu fericită! Ce mă va face fericită?

Ziua Fericirii

Nu e o glumă, e chiar proclamată de cei care au timp să se gândească la lucrurile de care ar mai avea nevoie oamenii în această lume. Forurile care au stabilit încă de anul trecut că ar trebui să existe o Zi Internațională a Fericirii au spus că guvernele și mai marii care conduc lumea ar trebui să facă mai multe eforturi pentru a contribui la fericirea omului de rând.

Dar până să facă ei ceva, muzica ne reamintește cum e fericirea la unii și la alții. Să ne bucurăm așadar de această zi de primăvară și, dacă ne iese, să fim fericiți!

Întâlniri între părinți și psihologi săptămâna viitoare

Saptamana PSI pentru parinti: 17-23 februarie, 2014

Doresti sa devii un parinte mai eficient? Vrei sa te antrenezi in arta de a fauri oameni? Te intrebi cum poti folosi limbajul secret al jocurilor, pentru a-ti cunoaste mai bine copiii?

Vino, intre 17 si 23 februarie, la Saptamana Psi pentru Parinti si afla de la psihologi pasionati cum ii poti sprijini pe cei mici sa creasca increzatori in sine si sa se integreze mai bine in familie. De asemenea, daca ai probleme cu un adolescent rebel, poti afla cele mai bune cai pentru a discuta despre sexualitate sau despre problema jocurilor video.

Creste si tu odata cu cei mici, redescopera bucuria jocului si a creativitatii participand la atelierele Saptamanii Psi pentru Parinti, eveniment coorganizat de Editura Trei si Librariile Carturesti. Cei mai buni specialisti in parentaj si in psihologia copilului te asteapta in Bucuresti, Iasi, Cluj, Brasov si Timisoara in perioada 17-23 februarie.

Intrarea la evenimente este libera, iar cartile de psihologia copilului si parenting ale Editurii Trei vor avea in aceasta perioada o reducere de 25% in reteaua Librariilor Carturesti.

Povestea de duminică - A calului pierdut

Un fel de a privi lucrurile, un strop de înțelepciune în fața neprevăzutului:

Demult, într-un sat din nordul Chinei, trăia un om care avea un cal minunat. Asa frumos era calul sau, că oamenii veneau de la mari depărtări doar să-l admire. Îi spuneau mereu ce binecuvântat este că-l are.

- Se prea poate, răspundea el, dar ceea ce pare o binecuvântare poate fi și un blestem.

Într-o zi, calul a fugit. A dispărut pur si simplu. Oamenii veneau acum să-l compătimească pentru ghinionul său.

- Așa o fi. Dar ce pare un blestem poate fi și o binecuvântare, spuse el.

Câteva săptămâni mai târziu, calul s-a întors. Și nu era singur. Îl urmau 21 de cai sălbatici. Dupa legea pământului, aceștia deveneau proprietatea lui. Avea, acum, o mulțime de cai.

Vecinii veniră din nou să-l felicite pentru norocul ce dăduse peste el.

- Cu adevărat, ești binecuvântat!

- Se prea poate, dar ceea ce pare o binecuvântare poate fi și un blestem.

Imediat dupa aceea, fiul său, unicul său fiu, a încercat să călărească unul dintre caii sălbatici. Calul l-a azvârlit cât colo, iar acesta și-a rupt piciorul. Din nou sosiră vecinii, de data aceasta să-i spună ce rău le pare. Cu siguranță că trebuie să fi fost blestemat în vreun fel.

- Se prea poate, a răspuns el, dar ceea ce pare a fi un blestem poate fi și o binecuvântare.

O săptămână mai târziu, regele ținutului trecu prin sat, luând pe fiecare tânăr apt de luptă la război împotriva locuitorilor din nord. A fost un război îngrozitor. Toți cei plecați din sat au fost uciși. Doar fiul omului nostru a supraviețuit, datorita piciorului său rupt.

De atunci și până azi, în sat exista o vorbă: "Ce pare a fi o binecuvântare poate fi un blestem, iar ce pare un blestem, poate fi o binecuvântare." Poveste originară din China

(din Regele - cersetor si secretul fericirii, Puterea vindecatoare a povestilor, de Joel Ben Izzy, Curtea Veche, 2013)

Tot despre poveștile Clarei

Cum interesul pe care aceste lucrări ale Clarei Ruse l-au trezit este deja clar, m-am gândit să revin cu câteva precizări legate de fiecare carte, puse la dispoziție chiar de autoare. Prezentarea foarte pe scurt a cărților alimentează și mai mult curiozitatea noastră, deja stârnită de ilustrații și titluri:

1. Și-n situații dificile poți vedea o licărire

Personajele de poveste învață cum să se raporteze la situații dificile de viață. Află-i drama lui Fifi și ce i-a scris tatălui ei în scrisoare, fii alături de familia de maimuțe care s-a destrămat, dar a rămas unită și vezi cum a reușit prințul să iasă din globul de cristal.

2. Idei bune pentru tine ca să-ți fie mult mai bine

  

Ce era important pentru micul pui de leu să știe despre familia sa? Ce a învățat el din aventurile prin care a trecut? Oare îi putea fi de ajutor micul delfin, după ce aflase cum poți să îți faci prieteni? Oricum, un lucru este clar, iar acesta ni-l poate spune și fetița ce purta o cușcă în inimă - că nimic nu se compară cu momentul în care îți iei o greutate de pe suflet! 

3. Când la școală nu-i ușor poți găsi un ajutor 

Cine nu s-a lovit de dificultăți la școală? Toți am trecut prin situații școlare de un fel sau altul și din fiecare am învățat câte ceva. Află și tu ce a înțeles copilul din poveste când a fost atent la RO-BOT, descoperă alături de privighetoare plăcerea de a cânta și vezi cât de înțelepte pot fi buburuzele și cum te pot ajuta să scapi de frica de teste.

4. Ce să faci interior ca să crești mulțumitor

Pare greu de crezut că un copil își poate dori să rămână mic ... și totuși se întâmplă! Află și tu cum s-a hotărât piticul din poveste să crească și ce l-a ajutat. Dacă și-ar fi spus dorințele peștișorului de aur ... nu știu ce ar mai fi ieșit! ... O să vezi și tu cum sunt peștișorii de aur prin poveștile de pe aici și ce dorințe îndeplinesc! ... În orice caz, până la urmă Adevărul este mai presus de toate, iar asta ne-o spune chiar Monți!

5. Poate ține și de tine cum treci prin stări dificile 

Cum poți trăi fericit când îți vezi urechile enorm de mari! ... Și mai ales când ceilalți râd de tine! Află povestea lui Rilă Urechilă și cum au ajuns iepurașii să fie respectați cu tot cu urechile lor lungi! Eh, nici lui Oachi nu i-a fost ușor să iasă din carapace ca să vadă și ea despre ce era vorba prin carte ... Cu toate astea, cu mic cu mare am învățat toți să construim, asemenea copilului din poveste, și să facem ca relațiile noastre cu ceilalți să fie mai frumoase, mai puternice, mai armonioase

Spor la citit copiilor, consilierilor, părinților, bunicilor, învățătorilor și tuturor celor care vor să pună la „rădăcina” copiilor și un pic de „îngrășământ” de acest fel !

Cărțile pot fi comandate aici

www.librariaeminescu.ro/autor/38435/Clara-Ruse

www.librarie.net/autor/69327/clara-ruse

www.shop.edituratrend.ro

Iar cine se preumblă prin librării, le va găsi în rafturi ...